ProCredit Bank

ProCredit Bank

0800 000 10 Contact Centru

+373 22 27 07 07 pentru apeluri internaționale

 

 

ProCredit Bank: Avantajele colaborării cu o bancă germană pentru antreprenorii din Republica Moldova

Actualmente ProCredit Bank Moldova se poziționează pe locul cinci în sistemul bancar al Republicii Moldova după volumul portofoliului de credite și pe locul șase după mărimea portofoliului de depozite. În ultimii ani tot mai mulți clienți își încredințează banii băncii ProCredit Bank Moldova – deoarece este printre puținele instituții financiare care asigură continuu transparența completă a structurii acționarilor săi. În condițiile actuale, cunoașterea partenerului financiar devine extrem de importantă.

  

Un alt fapt, ce confirmă siguranța colaborării cu ProCredit Bank Moldova este acela că fiind parte a unui grup internațional, banca se află sub supravegherea Autorității Federale de Supraveghere Financiară a Germaniei (BaFin and Bundesbank). Autoritatea respectivă urmează reguli stricte în cadrul monitorizării activității instituțiilor financiare. În acest context, putem susține că ProCredit Bank Moldova urmează norme mai stricte în ceea ce privește asigurarea securității depozitelor, resurselor creditare, în comparație cu cele prevăzute de legislația națională a Republicii Moldova. Ca urmare, clienții business și clienții persoane fizice, care și-au depozitat mijloacele bănești în ProCredit Bank Moldova pot fi siguri de securitatea acestora.

 

 

Din noiembrie 2015, banca oferă clienților săi posibilitatea de a efectua operațiuni cu numerar 24 de ore / 7 zile pe săptămână. Toate subdiviziunile băncii sunt dotate cu Zona 24/7. Acest concept permite partenerilor ProCredit Bank Moldova să se concentreze asupra proceselor importante legate de afacere în timpul orelor de lucru și să rezolve chestiunile financiare într-un moment convenabil lor.

   

 

Fiind parte a unui grup internațional ce corespunde criteriilor moderne de siguranță, ProCredit Bank Moldova beneficiază de acces la surse externe de finanțare mai avantajoase. La începutul lunii martie banca a anunțat lansarea programului nou de creditare InnovFin, destinat sprijinirii proiectelor de modernizare in sfera producerii. Bugetul programului este de 20 milioane de euro – o parte a sumei de 250 de milioane de euro acordată grupului ProCredit de către Fondul European de Investiții.

Clienții care beneficiază de credite în cadrul programului InnovFin vor oferi gaj, valoarea căruia nu va depăși 50% din suma creditului primit. Restul este garantat de partenerul extern al băncii. În cadrul programului, finanțarea este oferită în condiții favorabile și la rate mai mici. Orice antreprenor poate să obțină acces la fondurile de creditare. Suma creditelor, oferite în cadrul programului InnovFin variază între 25 de mii de euro și 3 milioane de euro

    

 

În martie 2016, ProCredit Bank Moldova a lansat un serviciu nou Flat fee („comision fix”). Este un serviciu unic pe piața Republicii Moldova ce prevede achitarea unui comision fix de către clienți care execută transferuri internaționale, independent de suma tranzacției. Mărimea comisionului este egală cu 25 de euro/25 de dolari SUA, conform valutei operațiunii, dacă transferul a fost efectuat prin intermediul sistemului de deservire Internet Banking.
Serviciul nou este foarte avantajos pentru clienții implicați în activitate economică externă, în special pentru importatori. Suma transferurilor în conturile partenerilor de peste hotare poate atinge 5 mii sau 150 de mii de euro, în ambele cazuri comisionul achitat băncii va constitui doar 25 de euro.
În procesul de elaborare a noului serviciu, ProCredit Bank Moldova a ținut cont de dorințele și necesitățile agenților economici în contextul deservirii la instituții financiare. Astfel, echipa băncii din nou dă dovadă de faptul că este pregătită mereu pentru a răspunde chiar și celor mai îndrăznețe solicitări ale partenerilor săi. Banca are ferma convingere că serviciul dat va atrage mai mulți antreprenori implicați în activitate economică externă care pot deveni clienți activi ai ProCredit Bank Moldova.

 

Trebuie de menționat că Flat fee este primul serviciu din pachetul special destinat sprijinirii business-ului din Moldova. În viitorul apropiat, banca planifică să lanseze și alte instrumente atractive, ce vor include condiții avantajoase oferite clienților săi. Scopul acestora este de a facilita activitatea antreprenorilor și de a micșora cheltuielile financiare de gestionare a afacerii – ambele aspecte fiind extrem de importante, mai ales în contextul crizei, cu care se confruntă agenții economici.
 

Soluțiile unice, noi implementate pe piața bancară din Moldova de către ProCredit Bank, ce își desfășoară activitatea timp de 10 ani, sunt posibile datorită apartenenței băncii la grupul internațional ProCredit. Având susținerea din partea fondatorilor din Germania, banca se dezvoltă intens an după an, își demonstrează siguranța, stabilitatea și orientarea către inovare în domeniul bancar. Strategia de dezvoltare a ProCredit Bank Moldova se bazează pe principii urmate de membrii grupului, și implică stabilirea și dezvoltarea relațiilor de parteneriat de lungă durată cu clienții săi. Din acest motiv, echipa băncii promovează și respectă cele mai înalte standarde de deservire a clienților business și a clienților persoanelor fizice.